RAȚIUNILE SPERANȚEI

Am fost de multe ori pe buzele prăpastiei.Dacă nu rămîi lucid cazi de nu ai timp să strigi nici măcar ajutor.Mi s-a întîmplat.Am și acum în suflet durerea prăbușirii interioare de acum patru ani,dar ca un ecou surd,abia perceptibil.Am rezistat pentru că am sperat în bine și am lucrat la fixarea lui ca principiu interior.Am de gînd să continui,să îmi fac planuri ca la 20 de ani în numele speranței că voi reuși.Vreau să nu spun niciodată amin.O să mi-l spună popa cînd oi da ortul,dar pe atunci voi fi nesperat de...mort.