mercoledì 5 ottobre 2011

reguli de plutire ( 2 )

 stau impunător în picioare în cada cu apă fierbinte
 surîd, sînt sigur că aici și acum din cada asta sìnt
 cel mai mare cel mai cel mai mare
 vanitate in vitro
 toți stropii vor întreba : dom' poet
 putem intra două minute înlăuntrul dumneavoastră ?
 nu, nu se poate, voi răspunde
 stînd impunător în picioare
 în cuvinte pînă la genunchi
 pot să mă laud că încă de cînd eram copil
 tata pentru a mă distra
 mă arunca în sus " hopa mare - tìta mare "
 mă arunca și pleca, luìnd cu sine
 și pămîntul care era dedesupt
 iar eu ramineam așa
 plutind între cer și nimic
 mai tîrziu venea mama
 mă lega cu o eșarfă sau cu o ață
 precum legi un balon
 și mă purta mîndră la școală
 de atunci văd lumea de sus
 le învăț pe toate din
 cădere.

Nessun commento:

Posta un commento