CARNETUL DIN TALAMANCA

Ieri am fost pe malul marii Tireniene.Cìteva ore splendide.Am luat cu mine o carte de buzunar, o reeditare la Adelphi a "Carnetului din Talamanca" de Emil Cioran.Jurnalul, scris acum 45 de ani ìntr-o vacanta la Ibiza,este descriera unei intìlniri cu frumusetea naturala si sentimentele metafizice pe care le provoaca.In augustul anului 1966,Cioran trecea printr-o criza profunda.A ìncercat sa i se sustraga folosind aceasta eschiva estivala in Mediterana.Cartea descrie totala lui inadaptabilitate la distractie. Cauta mereu noi sensuri legaturilor ce se stabilesc ìntre el si splendorile ìnconjuratoare.In acea luna a descoperit sensul tragic al unei vacante, tragismul unui peisaj ìncìntator.Frumusetea aceea uluitoare ìi provoca o nostalgie devastanta,o dorinta implacabila de a se ìntoarce acasa. Existenta ìn mijlocul acelor splendide peisaje ìl avertiza de toata putreziciunea lui, de insatisfactia cadavrului pe care ìl purta ìnauntru.Si eu, pe malul marii am aceasta nostalgie devastanta.Dorul de casa.Senzatia de gol,de micime in fata grandorii naturale.Toate aceste frumuseti au ìn ele ceva sinistru.O mare calma ca cea de ieri,ascunde ìn ea milioane de suflete innecate. O moarte perpetua, prezenta si nevazuta.Continua Cioran : "Viziunea mea nu ar fi fost diversa daca m-as fi nascut si trait ìntr-o tara calda.As fi fost mai putin virulent,pentru ca ìn mare parte raul meu e un rezultat al frigului interior. Un singur lucru ar fi capatat amploare;propria melancolie. Partea afectata ar fi fost absorbita de alte infirmitati ale mele,astfel,ce as fi cìstigat pe o parte as fi pierdut amplu pe alta parte".Zilele acelea ìn care nu facea nimic,prezenta continua in frumusetea magnifica si statica ìi amplificau senzatia golului existential."Fiinta e un portret al golului, de care sìntem constienti ìn fiecare secunda.E golul oficial al existentei mele". Pentru el acea vacanta a fost o noapte neìntrerupta, o insomnie dureroasa si arhiprezenta."Oriunde m-as duce, suferintele mele ma vor urma.Acesta e blestemul existentei mele", sau,"Chiar daca schimb locul sau lumea,ma ìntìlnesc tot cu mine ìnsumi,obisnuitul".E clar ca nu putem scapa de noi ìnsine oriunde ne-am duce.Frumusetea nu foloseste la nimic pentru ca nu ne poate elibera .Am ìnchis cartea si am privit marea.Altfel. Era calma ca un sahist.Stateam ìntins pe nisip si ea ìsi muta valurile catre talpile mele.Am pus o scoica la ureche si parca auzeam tìnguiala tuturor inecatilor.Atunci am ìnteles de ce regele persan Xerxes a pus sa fie biciuita marea.