INDEPARTARILE TATALUI

(din FERFIN ) Ce merita acel bazaconit ? Merita sa-i pun cromozomii la fiert.In numele Tatalui ! Dupa acest eveniment m-am ìndiavolit de-a dreptul.Apoi am devent patetic.Unde s-au pierdut tatii ? Prin Europa, prin lagarul omului liber.Fericiti cei care si-au salvat familia ! Romania e pe jumatate divortata.Eu nu faceam exceptie.Dificultatea tatilor este de a sustine constant functia afectiva.Sìnt un milion de motive, de la munca bruta pìna la viciu.Conflictul ìntre generatii, dupa mine, azi este o banala speculatie.Eu , ca tata autoexilat, nu aveam nici un conflict cu Octaviana.Dimpotriva, cred ca i-as fi fost partener de discoteca sau de munca.Nu i-as fi fost un rival pe drumul ei ìn viata.Care conflict ? Cred ca relatia ìntre mine si Octaviana ìn acest calambur existential, tata-fiica, e asemanator relatiei dintre Telemac si Ulise.Telemac a asteptat 20 de ani ìntoarcerea gloriosului sau tata.20 de ani s-a uitat catre mare.E o stare de melancolie, de nostalgie, de dorinta neìmplinita.Cultiva mereu aceasta asteptare.Poate avea si o frica : de a nu se mai ìntoarce.Sau si mai rau : de a  nu se ìntoarce vagabond, un vìntura lume, un cur gol.In orice caz ar fi fost sfìrsitul unei odisee.Pe cìt am stat ìn spital, ìntre mine si Octaviana odiseea nu era sfìrsita.Nu o vazusem de 7 ani.In 12 ani am stat ìmpreuna, cel mult si fragmentat, doua saptamìni.Prea putin pentru amìndoi.Azi, generalizìnd, sìntem ìn epoca lui Telemac.Tìnara generatie se uita la usa.Vine Ulise sau nu vine.De multe ori nu au rabdare, deschid usa si pleaca.Asa destinele lor se ìmprastie prin toata Europa.Fata mea era la Verona.Eu in Sezze-Latina, si nu eram nici pe departe Ulise eroul.Nu mai puteam avea o adevarata responsabilitate, clasica, asupra Octavianei.Era libera ca si mine.Eu eram tatal-absent.Un gol care trebuia umplut.Ma gìndeam ca ìndragostindu-se de cineva, toata energia ei afectiva, s-ar fi ìndreptat asupra acelei persoane.Daca m-as fi ìntìlnit atunci cu ea ce i-as fi putut oferi ? O marturie dureroasa a propriei mele vieti. Ea ? Acelasi tip de marturie.Relatia noastra era un monument al absentei reale, fizice, a unei nesfìrsite asteptari interioare.Eram amìndoi proprietarii departarii noastre, ìn care eu ìmi revendicam grosul responsabilitatii.


SANCTIFICAREA ABSENTEI                  


Cìnd nu mai ìnteleg nimic
ìndrept capul spre cer
ramìn asa, ma uit ca un nerusinat
ìn regatul lui Dumnezeu
ìngrop de vie luna ìn ochi
ìmi mut stele pe creier.
Toti spun ca Dumnezeu este
tot ceea ce este
eu cred ca, ìn primul rìnd
Dumnezeu este ceea ce nu este
nimicul majoritar
venim si plecam undeva unde
inexistenta pentru cineva exista.
Pentru acel cineva
pentru stapìnul absentei
cad ìn genunchi si ma rog
iertata sa-mi fie 
prezenta.