"La ce bun poeti pe vreme de ciuma?" ; corolar ; La ce bun poezie ìn bunastarea occidentala ? In Italia se publica multa poezie.Se scrie mult si nu se citeste aproape nimic.Se scrie mult si prost.Se scrie la umbra ideii de poezie.Se scrie fara o critica de poezie.Se scrie de dragul scrisului, ìmpotriva cititorului, adica incomprensibil si tehnic, fara autenticitate.Poezia a decazut la tehnica, la facatura.Am citit o antologie de poezie actuala italiana si am ramas profund deziluzionat.Din o suta de poeme doar doua mi-au spus ceva.Sa fiu eu un asa de ìndracit cititor ? Nu cred.Nu vreau sa cred ca publicìnd Diavolul domestic ìngros tabara celor care fac de rìs poezia.Am trait aceasta carte.Poezia o scrie cel care este purtator de profunzime, de autenticitate a emotiei, de talent ìnnascut iar nu facut.Poezia trebuie sa fie cinstita.Asta o face un bun comun, o bratara la inteligenta oricui, chiar daca altii afirma ca valoarea ei nu e durabila.Ii contrazic : Poemul lui Ghilgames, Psalmii se citesc si astazi.
Multi ma ìntreaba cum pot explica titlul oximoronic al cartii ìn curs : "Fericirea de a fi inutil ".Iata :
Intr-o epoca ìn care fericirea ìnseamna, ìn mare parte bunastare, adica bani, multi considera poezia inutila, cu alte cuvinte de doua parale.Totusi eu sìnt fericit numai dupa ce creez o poezie.Scriind-o, creez pentru mine o fericire iar pentru ceilalti, o asa zisa inutilitate.Cine creeaza inutilitati el ìnsusi devine un inutil.Un fericit inutil.De aici, fericirea de a fi inutil, cu alte cuvinte fericirea de a crea.
URLET INTR-O CAMERA ACUSTICA
Poezia e conventie fara de care
nu poti exprima inexprimabilul
un labirint, un haos dulce, coerent
dincolo de sfìrsitul limitelor
acolo unde si nimicul devine vizibil.
Poezia mea e un
urlet ìntr-o camera acustica
undeva ìn turnul Babel
zdrobita de greutatea infinitului
din care eu am venit
pe lume.
Nessun commento:
Posta un commento