( din FERFIN ) Ultimul - cuvìntul din fata mortii.Cìte tone de disperare contine ? Daca ìl pun dupa orice ìntrebare, schimba semnificatia raspunsului.Azi vreau sa-l rostesc, tragic, pentru ca asa ìi sta bine.Astfel : De ce, ultimul om...ultima dorinta...ultimul loc..ultima stire...ultimul ban...ultima oara...ultimul venit...ultimul disparut...ultimul razboi...ultima sarutare...ultima amintire...ultimul tren...ultima treapta...ultima clipa...ultimul pas...ultima zi ? E un cumul de sentinte.E sfirsitul oricarei imensitati ori a oricarei mici prezente.Ori, cum mi s-a ìntìmplat mie, a oricarei comprehensiuni umane.In toiul bataliei mele interioare cu " sedia a rotelle", un eveniment batucit de grosolanie, m-a redus la stadiul de ultimul om.Un gorettian mi-a executat sufletul, s-a pisat pe inima mea.O asa zisa gluma ìntre "prieteni", ignara, facuta pe spinarea cuiva pentru a-si ridica coltul buzelor catre urechi fara nici un efort.Gratis, din placerera sadica de a ìnvìrti cutite ìn rana aproapelui.In spital, daca era ceva ce doream cu adevarat, era o vizita a fiicei mele, Octaviana, ceea ce ìn acel moment era imposibil.Daca nu se putea, nu se putea si gata.Era extraordinar daca ìi auzeam vocea la telefon.Nu o auzisem de ani.Viata ei s-a petrecut ìn lipsa mea.Ma gìndesc ca ìn mintea ei eram o fantasma, sau o rufa uitata in aceasta masina de spalat pacate care e viata.Pe la trei dupa amiaza, ma pregatem sa ma duc la capela.In fiecare joi era messa ( slujba religioasa catolica ), cìnd pe neasteptate a sunat telefonul.Am uitat ca nu mai pot merge si m-am ridicat ìn picioare, ca pe timpuri, sa fac cìtiva pasi.Am cazut lìnga perete pe hol.M-am ridicat sprijinit de altii.Inapoi pe esafod, scaunul cu rotile.La telefon mi s-a parut vocea fetei, putin falsa, alcoolizata.Drace ! Nu se poate.E vocea ei ? Eram ìn dubiu, dar ascultam ca un imbecil, ca un cretinizat povestea neverosimilei prezente a fetei mele la Panorama, ìmpreuna cu Nicoleta, sora mea mai mica. ( Panorama e cel mai mare supermarket din Latina ).Cum sa fie la 15 km distanta si sa nu ma vada ?."Nu vin sa te vad.Am aflat atìtea prostii despre tine.Ma ìntorc chiar acum. Nu meriti nimic.Nici macar sa-ti spun tata".Am ramas marmura neagra de ruschita, alba de carara, rosie de apricena.Ma putea sculpta Michelangelo.Sculptura se putea intitula : Tata ìnconjurat de nimic.Lumea s-a prabusit ìnca o data.Am telefonat repede la Verona pentru explicatii de la familie.Nimic nu era adevarat.Fata mea era linistita la munca si sora mea abia iesise din casa.Pìna la urma am aflat cine mi-a facut aceasta cacanatura : un om de nimic,unul care pentru mine devenise : ultimul om. Mi-am vazut mai departe de diavolul meu domestic.Cìndva ìmi puneam ìntrebari teribile asupra acestui numeral - ultimul.Intrebari care sìnt actuale.Spre exemplu care va fi ultima mea zi sau ne-zi, cum ìmi spunea Despot ?Intr-o zi chiar l-am ìntrebat : Ce-ai sa faci ba, daca ai sti cìnd ti-e ultima zi ?Mi-a raspuns : Daca as sti, m-as scarpina la penis.Ce menefreghist ! Nu eram ìncìntat sa stiu, dar ultima mea zi am pariat ca va fi vineri.In ea se varsau ca-ntr-un pahar negru, toate finalurile din competitia cu mine ìnsumi.Vinerea neagra, in care ( ma autocitez ! ) "nu am bani nici màcar sa intru la veceu / de aceea fac si eu pe unde pot / pe cìte-o amintire, pe cìte-o idee...".Nu va fi o zi pierduta ci o zi ìn care se pierd zilele.Eram nervos.Gìndeam din nou negru.Intens.Voiam sa vina acea zi ìn care sa ma abandonez unei constiinte responsabile, unei masini de spulberat orice iluzie, aproape sacra, infailibila, rezistenta la ocolul eternitatii.Vroiam sa traiesc acea zi cìnd corpul meu nu va mai avea obisnuinta pacatului, viciului.Vroiam un alt discurs al corpului.Sa renunte la balustrada, sa coboare si sa urce elegant si sigur, fara frica ; sa-mi spuna - taci din gura , acum vorbesc eu, iar eu sa-i raspund - bravo, meriti un salariu cu 11 procente sopra.Ar fi fost raspunsul concret al corpului, care venea din fortareata gìndului negru salvator.Rezultatul viu al starilor mele poetice, ale poeziei pe care multi o considera inutila."La ce bun poeti pe vreme de seceta ?", ar fi ramas un superb vers anacronic.Gluma gorettianului ramasese o problema de etica.Pentru a ìntelege ceva din felul de a trai ìntre oameni, de a fi etic, ìnseamna, nu a cunoaste pe dinafara definitia eticii, ci de a extrage ce e etic din tot ce se s-a ìntìmplat cu mine.Ce s-a ìntìmplat, nu a fost etic.
Nessun commento:
Posta un commento